RUDÄ‚², rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. OiÈ™te, proÈ›ap. – Din magh. rud, sb. ruda.

rudă³ sf [At: (a. 1836) DOC. EC. 643 / Pl: rude, ruzi / E: srb ruda] 1 (ÃŽrg) Minereu. 2 (Reg) Mină.

rudă² sf [At: PO 303/26 / V: (Reg) rud (Pl: ruduri) sn / Pl: rude, ruzi / E: mg rud, srb ruda] (Reg) 1 Prăjină, par, drug cu diverse întrebuințări. 2 Prăjină lungă în casele țărăneÈ™ti, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. Si: (pop) culme (11), (reg) rudar² (1). 3 Băț de răscolit jarul Si: (reg) jăruitor. 4 Prăjină care leagă ciutura de cumpăna fântânii. 5 Prăjină lungă ce se pune deasupra carului pentru a se lega strâns încărcătura. 6 (Mpl) Fiecare dintre prăjinile care se pun la car paralel cu loitrele, când se transportă fân, paie etc. 7 (Mpl) Prăjină servind la căratul fânului. 8 (Mpl; determinat prin „de mort”) Prăjină servind la transportul sicriului. 9 OiÈ™te. 10 (ÃŽs) Cal (sau bou) de (sau din, de la) ~ Cal (sau bou) rotaÈ™ (1). 11 (Mpl) Fiecare dintre hulubele căruÈ›ei cu un cal. 12 Căruță pentru doi cai. 13 (Mpl) Fiecare dintre cei doi carâmbi paraleli ai loitrei unei căruÈ›e sau unui car. 14 (Pan; udp „de”) Obiect în formă de drug Vz baton (1).

rudă¹ sf [At: COD.VOR. 74/14 / Pl: rude / E: bg рода] 1 (ÃŽnv) Popor. 2 (ÃŽnv) Origine. 3 (ÃŽnv; îe) De (sau, rar, pre) ~ sau ~ de... De origine. 4 (ÃŽnv; îe) A se trage ~ A proveni de la... 5 (ÃŽnv) Rând de oameni din aceeaÈ™i generaÈ›ie (5). 6 (ÃŽnv; îe) Din ~ în ~ sau de ~ È™i ~, în ~ È™i (în) ~, în ~ de ~, ~ È™i (în) ~, ~ în ~ Din generaÈ›ie în generaÈ›ie. 7 (ÃŽnv) Familie (1). 8 (ÃŽnv; îla) De ~ bună sau mare, bogată etc. Dintre cei bogaÈ›i, nobili. 9 (ÃŽnv; îla) De ~ rea (sau mică, mizeră etc.) De origine modestă. 10 (ÃŽnv; după slavonul родоначальникъ) -~începătoriu ÃŽntemeietor de familie Si: strămoÈ™, (înv) rudenie (6)-începătoriu. 11 (Și cu determinări care indică gradul de rudenie) Persoană din aceeaÈ™i familie cu alte persoane Si: neam, rudenie (11), (pop) rubedenie (11). 12 (ÃŽe) A fi ~ (sau ~de) cu cineva sau a-i fi (cuiva) ~ A fi din aceeaÈ™i familie. 13 (ÃŽe) A se È›ine ~ (cu cineva) A se socoti din aceeaÈ™i familie. 14 (ÃŽe) A avea ~de la Ierusalim A fi protejat de persoane influente Si: a avea proptele. 15 (ÃŽrg) Gen (2). 16 (Pop) Rasă (3). 17-18 (ÃŽljv) De ~ De prăsilă. 19-20 (ÃŽal) PuÈ›in. 21 (ÃŽlav) Fără ~ de păcat Fără milă. 22 (ÃŽe) A prinde ruda A obÈ›ine un alt soi de animale, de pomi. 23 (ÃŽe) Pe ~ È™i pe sămânță, sau rar de pe ~, de pe sămânță Pe toÈ›i. 24 (ÃŽae) Fără milă. 25 (ÃŽae) Peste tot.

RUDÄ‚², rude, s. f. (Reg.) 1. Prăjină, par, drug. 2. OiÈ™te, proÈ›ap. – Din magh. rud, scr. ruda.

RUDÄ‚¹, rude, s. f. 1. Persoană care face parte din aceeaÈ™i familie cu alte persoane, unite între ele prin legături de sînge sau prin alianță. Venise la singura rudă rămasă în viață, fratele mamei. BART, E. 42. Toate rudele o mîngîiau cu vorba, ca să-i facă curaj. BUJOR, S. 39. Din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată È™i mamă È™i fără nici o rudă, care să-l ocrotească È™i să-l ajute. CREANGÄ‚, P. 139. â—Š A fi rudă (sau rude) cu cineva sau a-i fi (cuiva) rudă = a face parte din aceeaÈ™i familie, a se înrudi (cu cineva). Om bun, dumneata trebuie să fii rudă măcar de departe cu unul Ion Creangă, care a trăit în tîrgul IeÈ™ilor. SADOVEANU, E. 103. ToÈ›i sînt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, naÈ™i, că pe nume curat nu-È™i zic. DELAVRANCEA, S. 222. A se È›ine rudă cu (cineva) = a se socoti din aceeaÈ™i familie, din acelaÈ™i neam cu (cineva). â—Š Expr. Rude la Ierusalim = persoane care-È›i fac protecÈ›ie, care-È›i acordă sprijin nemeritat; proptele. Dar oameni cu proptele! Nu È™tiu cum vine asta... – Ce sînt proptelele? – Rude la Ierusalim, băiete... STANCU, D. 290. Pe rudă (È™i) pe sămînță = a) pe toÈ›i, fără excepÈ›ie, pînă la unul, pe de-a-ntregul. Minunat om era pentru bolnavi căpraru Cărămidă. ÃŽi cunoÈ™tea pe toÈ›i pe rudă È™i pe sămînță. MIRONESCU, S. A. 125. Păsări-Lăți-Lungilă ademenea zburătoarele – È™i jumulite, nejumulite, È›i le păpa pe rudă pe sămînță, de nu se mai stăvea nimene cu păseri pe lîngă casă de răul lui. CREANGÄ‚, P. 247; b) peste tot. O să-l caut pe rudă pe sămînță È™i o să-l găsesc, din pămînt, din iarbă verde. VISSARION, B. 96. 2. (ÃŽnvechit È™i popular) Familie, neam, viță. A fost odată ca-n poveÈ™ti, A fost ca niciodată, Din rude mari împărăteÈ™ti O prea frumoasă fată. EMINESCU, O. I 167. 3. (Popular) Soi, sămînță, rasă de animale, (mai rar) de plante. â—Š Loc. adj. De rudă = de prăsilă, de reproducÈ›ie. Berbec de rudă. â—Š (Rar, în legătură cu oamenii) Acuma nu mai sînt nici un fel de oameni opăciÈ›i pe pămînt, li s-a pierdut ruda la toÈ›i. ȘEZ. III 31.

RUDÄ‚², rude, s. f. (Regional) 1. Prăjină, par, drug. Iau mai înainte de toate două năfrămi... le prind de partea superioară a unei rude frumos împestrită. MARIAN, NU. 267. Armele lor cele mai cumplite Era furce È™i rude de È™atră. BUDAI-DELEANU, Èš. 66. Rudă lungă, fără umbră (Valea). GOROVEI, C. 391. 2. OiÈ™te, proÈ›ap. CocoÈ™ul, urcat pe ruda carului, își înălță creasta împreună cu un picior, făcînd găinilor din preajmă-i semn să tacă. DAN, U. 215. Un car cu cîte două proÈ›apuri sau rude. MARIAN, O. II 286. Dragă, hai de mă sărută, Că-È›i dau boii de la rudă. JARNÍK-BÃŽRSEANU, D. 78. ♦ Carîmb (2). Gujbă se numeÈ™te în Transilvania o împletitură de carpăn, cu care se leagă leucele de rudele carălor. MARIAN, O. II 395.

RUDĂ ~e f. Fiecare dintre persoanele care se află în legături de rudenie, privite în raport una față de alta; neam. ◊ (A avea) ~e la Ierusalim a fi în relații bune cu persoane care pot face protecție; a avea proptele. [G.-D. rudei] /< bulg. roda

rudă f. 1. familie: de rudă mare împărătească; 2. care este din aceeaș familie: cu rudele daraveri să n’aibi; pe rudă, pe sămânță, cu totul, pe de-a întregul: ți-le papă pe rudă pe sămânță CR. [Vechiu-rom. rudă, neam («Moisi scoase pre ruda ovreiască din robia lui Faraon», MOXA) = slav. RODŬ, neam, generațiune: astăzi, în sens de «consângean», evoluțiune analogă sinonimului neam].

rudă f. Mold. Tr. 1. oiște: cal de rudă; 2. prăjină de întins hainele (în casele țărănești). [Origină necunoscută].

1) rúdă f., pl. e (bg. roda, rudenie. Cp. și cu rus. ruda, mină, mineral, sînge. V. rod 1 și rudă 3). Vechĭ. Neam, rasă, generațiune: om de mare rudă. Azĭ. Neam, persoană înrudită: mĭ-a sosit o rudă. A fi rudă cu cineva, a fi înrudit cu el. Rude de sus, de jos, de alăturĭ, ascendențĭ, descendențĭ, colateralĭ. De rudă (vest), de sămînță, p. reproducțiune: oĭ de rudă. Pe rudă, pe sămînță (est), pe un cap, toțĭ: dihoru a ucis găinile pe rudă, pe sămînță (La Dos. pre rudă și pre semănătură, adică „după asemănare”, cum se vede din vgr. katá génos kai kath’ ῾omoióteta. Biblia, Gen. 1, 11).

3) rúdă f., pl. e și ruzĭ (sîrb. bg. rúda, rus. rudá, mineral, mină; vsl. ruda, metal. V. rudar). Serbia. Mină, baĭe.

2) rúdă f., pl. e (ung. rúd, prăjină; sîrb. ruda, oiște. Cp. și cu lat. rŭdis, f., băț cu care se exercitaŭ gladiatoriĭ). Trans. Prăjină pe care se țin haĭnele în casele țărăneștĭ (culme). Par, părîngă. Ceatlăŭ, prăjină adăugată la căruță ca să se înhame înc’un cal: cal de rudă. Tînjala. – În Ml. rud, n., pl. urĭ.

rud sn vz rudă²

rud, V. rudă 2.

rudă s. f., g.-d. art. rudei; pl. rude

rudă s. f., g.-d. art. rudei; pl. rude

rudă (persoană, obiect) s. f., g.-d. art. rudei; pl. rude

rudă (rude), s. f. – 1. (Mold., Trans.) Par, prăjină, prepeleac. – 2. Oiște, proțap. Sb. ruda (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Tiktin; Rosetti, II, 82).

rudă (rude), s. f. – 1. Viță, rasă. – 2. Națiune, popor. – 3. Familie, casă. – 4. Rubedenie, neam. Sl. rodŭ, bg. roda, cf. rod (Cihac, II, 316; Șeineanu, Semasiol., 195; Candrea), dar rezultatul o › u este greu de explicat. Din această cauză, Tiktin a preferat să pornească de la sl. ruda „minereu”, care pare greu de admis semantic. Poate roadă, care convine cu privire la sens, s-a contaminat cu rudă „par”, dacă acest cuvînt înseamnă uneori „ramură”, fiindcă ideea de „ramură” e legată strîns de cea de „familie”. Oricum, der. lui rudă pornind de la rod este evidentă, mai ales în der. ca rudaci, rudățea. Der. rudi (var. înrudi), vb. (a deveni rudă); rudenie (var. rubedenie), s. f. (rudă, înrudire; relație strînsă, membru de familie), a cărui der. pare să fi suferit influența sb. rodbina „rudă” (Scriban); rudaci, adj. (berbec de prăsilă); rudățea, adj. (oaie de prăsilă).

pe rudă și pe sămânță expr. tututor fără excepție.

rude de gradul unu expr. (deț.) deținuți din aceeași celulă, care au relații homosexuale.

RUDĂ s. v. băț, categorie, clasă, coadă, culme, drug, familie, fel, gen, generație, minereu, neam, nuia, oiște, par, popor, populație, prăjină, proțap, seminție, soi, specie, speță, tip, vargă, varietate, viță.

RUDĂ s. neam, rubedenie, rudenie, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemușug, (Mold.) cimotie. (Are câteva ~ foarte apropiate.)

rudă s. v. BĂȚ. CATEGORIE. CLASĂ. COADĂ. CULME. DRUG. FAMILIE. FEL. GEN. GENERAȚIE. MINEREU. NEAM. NUIA. OIȘTE. PAR. POPOR. POPULAȚIE. PRĂJINĂ. PROȚAP. SEMINȚIE. SOI. SPECIE. SPEȚĂ. TIP. VARGĂ. VARIETATE. VIȚĂ.

RUDĂ s. neam, rubedenie, rudenie, (înv. și reg.) nemotenie, (reg.) nat, nemenie, nemet, nemușug, (Mold.) cimotie. (Are cîteva ~ foarte apropiate.)

Rude la Ierusalim (precedat de verbul „a avea”, sau „a căuta” sau „a găsi”…) – Acestei răspîndite expresii i s-au acordat diverse explicații, nici una însă bazată pe certe dovezi. Menționăm versiunea care pare cea mai plauzibilă. În timpul marilor pelerinaje religioase de odinioară, se adunau la Ierusalim mii și chiar zeci de mii de credincioși din toate colțurile lumii. În acele zile orașul era atît de populat, încît mulți pelerini locuiau în cimp, în corturi improvizate, sau în căruțe transformate în paturi. Nici apa nici alimentele nu erau îndestulătoare. Numai cei ce aveau rude sau prieteni erau favorizați, găsind în casele acestora și hrană și adăpost. „A avea rude la Ierusalim” însemna pe atunci: a pleca acolo fără grijă, fără riscuri, întrucît te așteaptă o gazdă ocrotitoare. De-a lungul anilor, expresia și-a extins nu numai circulația, ci și sensul. Prin analogie cu „cetatea sfîntă” considerată unul dintre cele mai însemnate orașe ale lumii, „a avea rude la Ierusalim” a devenit sinonim cu a găsi protectori într-un loc important, sau cum se spune astăzi argotic: a avea „pile”. „Ce sînt proptelele?” – Rude la Ierusalim, băiete…" (Zaharia Stancu, romanul Desculț, pag. 290). IST.

rúdă, rude, s.f. 1. Prăjină, par, drug. 2. Bârnă de lemn așezată orizontal pe peretele cel mai lung al casei, împodobită cu rânduri succesive de țesături (țoluri, fețe de perină, cergi, tot ce ține de zestrea fetei) lăsând să se vadă numai 20-30 cm din marginea de jos a fiecăreia: „Du-te, mamă, și pețé / Unde-i vede rudă grea / Și cocoană frumușea” (Bârlea, 1924, I: 218). 3. Prăjina de la cumpăna fântânii. 4. Fiecare din prăjinele care se pun paralel cu loitrele de la car, când se transportă fânul. 5. Arac pentru fasole. 6. Unitate de măsură pentru lungimi: „O rudă = 4 m” (Săpânța). – Din magh. rud (Scriban, DEX, MDA), srb. ruda „oiște” (Rosetti, după DER; MDA).

rudă, rude, s.f. – 1. Prăjină, par, drug, 2. Bârnă de lemn așezată orizontal pe peretele cel mai lung al casei; împodobită cu rânduri succesive de țesături (țoluri, fețe de perină, cergi, tot ce ține de zestrea fetei) lăsând să se vadă numai 20-30 cm din marginea de jos a fiecăreia: „Ruda avea și o semnificație socială, indicând starea economică a gospodarului (...). În unele case înstărite, paralel cu prima rudă se așază încă una, aranjată în același fel” (Stoica, Pop, 1984: 85); „Du-te, mamă, și pețe / Unde-i vede rudă grea / Și cocoană frumușea” (Bârlea, 1924, I: 218). 3. Prăjina de la cumpăna fântânii. 4. Fiecare din prăjinele care se pun paralel cu loitrele de la car, când se transportă fânul. 5. Arac pentru fasole. 6. Unitate de măsură pentru lungimi: „O rudă = 4 m” (Săpânța). – Din magh. rud (Scriban, DEX, MDA), srb. ruda „oiște” (Scriban; Miklosich, Tiktin, Rosetti, cf. DER; DEX, MDA).

rudă, -e, s.f. – Bârnă de lemn așezată orizontal pe peretele cel mai lung al casei; împodobită cu rânduri succesive de țesături (țoluri, fețe de perină, cergi, tot ce ține de zestrea fetei) lăsând să se vadă numai 20-30 de cm. din marginea de jos a fiecăreia: „Ruda avea și o semnificație socială, indicând starea economică a gospodarului (...). În unele case înstărite, paralel cu prima rudă se așază încă una, aranjată în același fel” (Stoica, Pop 1984: 85); „Du-te, mamă, și pețe / Unde-i vede rudă grea / Și cocoană frumușea” (Bârlea 1924 I: 218). – Din sl. ruda.